Motto: „Îţi mulţumesc, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit copilaşilor! (Evanghelia după Luca 10:21)

Această postare s-ar putea să-ți salveze viața. Sau cel puțin să-ți salveze înțelegerea de la blocarea ei în tot felul de teorii și doctrine paradoxale ori false, care n-au nimic de-a face cu revelația. 

Ultima generație trebuie să primească o înțelegere clară despre Tatăl și Fiul, despre Geneza și profețiile din Daniel și Apocalipsa. Chiar mai clară decât au avut-o  Moise, Daniel, Ioan și pionierii marii redeșteptări millerite de după 1836. 

Profeția din Daniel 9, a celor „70 de săptămâni” (490 de ani) descoperă timpul istoric exact al timpului cronologic linear în care avea să intre în lume Cel asemănat cu o mlădiță fragedă și o rădăcină care iese dintr-un pământ uscat (Isaia 53). Profeția acoperă cu o precizie matematică următoarele momente istorice de dinainte și de după inomenirea Fiului în istoricul Isus din Nazaret: decretul de rezidire a Ierusalimului, Ierusalimul rezidit, ungerea lui Isus, răstignirea Sa odată cu încetarea jertelor și a sistemului ceremonial iudaic și se încheie cu uciderea cu pietre a lui Ștefan - ce coincide cu trecerea evangheliei de la iudei la neamuri. 

Personajul descris de profetul Isaia urma să n-aibă frumusețe, ori strălucire captivantă, ori înfățișare atrăgătoare, ori altceva care i-ar fi dat vreun avantaj față de ceilalți oameni. Dimpotrivă, avea să fie disprețuit, părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, deoseobit de disprețuit și de neluat în seamă. Recunoașteți toate aceste descrieri că se suprapun perfect pe înfățișarea și viața lui Isus Nazarineanul? 

Apropo de nume. „Isus” vine de la numele ebraic/aramaic „Yehoshua” sau „Yeshua”, unde „Yeshua” este abrevierea numelui „Yehoshua”. „Yehoshua” înseamnă „Yahve este salvare”. Dacă Yahve este salvarea despre care se face vorbire, devine evident că numele „Yahve” este alegerea cea mai consistentă pentru numele Fiului, deoarece salvarea omenirii s-a înfăptuit numai prin Yahve (Isus). Voi transcrie numele ebraic „YHWH” în românește cu „Yahve”, considerând că „Jahve” (J nu e Y) ori „Iahve” () ar produce confuzie (pentru că „J” nu e ”„i”, iar litera „I”(i) ca majusculă, se confundă ușor cu litera „l” de la cuvântul „limbă”). Acum înțelegeți de ce Satana a reușit să scoată numele „Yahve” din Vechiul Testament de 6000 de ori, înlocuindu-i Numele cu o categorie: „Domnul”? Cum a produs atâta confuzie cu privire la Acest Nume dat omului încă de pe timpul lui Moise (Exodul 3:14; 6:2-3), despre care spunea că va fi Numele Lui „din generație în generație”? Adică Yahve cu noi în Vechiul Testament, în Noul Testament și „în toate zilele până la sfârșitul veacului. (Matei 28:20). Diavolul a vrut și reușit să-i șteargă Numele și identitatea din Cuvântul Său.. iar pe oameni să-i arunce în confuzie. Slavă Creatorului Yahve, înomenit și înălțat la dreapta Tatălui, că nu a reușit!

Walter Veith înțelege corect când scrie: „Numele Isus înseamnă literal „Jahve” (Jehova = Cel ce există), Mântuitorul. În calitatea Sa de Creator, El este îndreptățit să susțină că totul Îi aparține Lui.” Apoi citează din Psalmul 33, versetele 6-9: „Cerurile au fost făcute prin Cuvântul lui Yahve, și toată oștirea lor prin suflarea gurii Lui. El îngrămădește apele mării într-un morman și pune adâncurile în cămări. Tot pământul să se teamă de Yahve! Toți locuitorii pământului să tremure înaintea Lui! El zice și se face; Poruncește și ce poruncește ia ființă.” (Walter Veith, Adevărul contează, p.27)

Mi se pare fascinant să înțeleg că Fiul este Yahve din Vechiul Testament și că Yahve din Vechiul Testament este Cel care a fost înomenit în Yahve din Nazaret. Ce poate fi mai fantastic decât atât? Ce minune a harului lui Dumnezeu ar putea-o întrece? Ce sacrificiu ar fi mai mare decât acesta? 

Când Fiul  „s-a făcut trup și a locuit printre noi plin de har și de adevăr” (Ioan 1,12), El a dezbrăcat natura Sa divină și s-a făcut om asemenea fiecăruia dintre noi, iar acea natură divină a rămas dezbrăcată până ce i-a fost redată de Tatăl Său la înviere. În tot timpul cât a fost pe pământ Yahve Nazarineanul s-a împărtășit doar de natura divină a Tatălui Său. A devenit părtaș naturii divine a Tatălui Său și nu a încetat să afirme în contexte diferite că venise de la Tatăl, că El e una cu Tatăl iar Tatăl una cu El, că nu face nimic de la Sine Însuși, că a venit în lume ca să ni-l descopere pe Tatăl. Tot ce vedeți în viața omeneacă a lui Yahve că are legătură cu divinitatea, aceea este divinitatea Tatălui.. împătășită. Era exact idealul pe care și-L dorise pentru relația dintre El și creaturile Sale: să fie toate părtașe de natura Sa divină și astfel să nu mai poată înfăptui nimic contrar legilor Sale (Ioan 17).

Iată de ce Satana a încercat cu disperare, începând cu ispitirea din pustie, să-L ispitească pe Yahve-înomenit să își folosească natura divină dezbrăcată: ca să poată atunci să-L acuze că e nedrept pentru că a accesat-o; că pretinde omului să fie sfânt.. ceea ce nici El însuși nu poate; că și lui i-a pretins în cer ceva imposibil de respectat. Însă Yahve l-a izgonit ca pe un șarpe blestemat, l-a trimis înapoia Lui, căci El avea privirea îndreptată înainte către Ierusalim. Către agonie, moarte și înviere, pentru salvarea omenirii și a universului întreg. Dar mai ales salvarea credibilității Tatălui Său acuzat pe nedrept de fostul Luceafăr strălucitor.. devenit Diavolul sau Satana.

La final, poate că te întrebi: dacă „Fiul” se numește „Yahve”, atunci Cine este „Tatăl” în Vechiul Testament. Am dedicat o postare separată acestei întrebări: https://www.trinitatea.eu/care-este-adevaratul-nume-al-lui-dumnezeu