ÎNȚELEGEREA DESPRE DUMNEZEIRE:

# Este și va rămâne parțială. Se va limita doar la ceea ce Dumnezeu

 a descoperit despre Sine.

Va rămâne un subiect deschis despre care în natura umană nu vom putea niciodată cunoaște, înțelege ori explica

mai mult decât Dumnezeu ne va fi revelat despre Sine Însuși prin omul Iisus Hristos.

# Orice încercare de formulare, definire ori dogmatizare cu caracter asociativ-antropomorfic a Dumnezeirii,

 după chipul și asemănarea noastră, este limitată și sortită eșecului.

# Chiar dacă vom reuși o formulare fie ea deschisă și decentă, limbajul uman ne va fi o continuă piedică

 în formularea unei învățături inerante despre Dumnezeire. La acest capitol, modestia este elocvență.

# Doctrina despre trinitate este în fond o scuză subtilă pentru idolatrie, o învățătură nebiblică de factură neoplatonică, filozofică și speculativă.

# Doctrina despre trinitate nu poate fi găsită în mod explicit în niciun loc în Scripturile ebraice (Vechiul Testament) 

ori în Scripturile creștine (Noul Testament).

# Deși au pretins întotdeauna că este "o taină de nepătruns”, găsim arogant faptul că teologii trinitarieni n-au ezitat să o explice.

# Doctrina despre trinitate a adus prejudicii grave învățăturii biblice despre Dumnezeire.

# ÎNVĂȚĂTURA BIBLICĂ DESPRE DUMNEZEIRE nu este doctrina despre Trinitate.

# Învățătura biblică despre Dumnezeire este inteligibilă, descoperită copiilor Săi de Însuși Fiul lui Dumnezeu,

o învățătură recomandată de Sfânta Scriptură și a cărui studiul face bine sănătății spirituale a copiilor Săi:

"Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu este descoperit printre ei, căci le-a fost  arătat de Dumnezeu. 

Însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit,  de la creerea lumii, fiind înțelese de minte 

prin lucrurile făcute de El, așa că (oamenii) nu se pot dezvinovăți."

Epistola apostolului Pavel către Romani 1:19-20.

 # Prin Emanuel, Dumnezeu a fost cu pământenii,Tatăl prin Fiul - în interfață vizibilă, compatibilă cu umanitatea.

Veșnicul FIU AL TATĂLUI întrupat ca FIU AL OMULUI.

# Matei 28,19 și în special 1 Ioan 5,7 sunt interpolări târzii premeditate, menite să susțină ilicit dogma trinității și 

 să îi inducă în eroare pe cititorii Sfintelor Scripturi cu privire la adevărul despre Dumnezeire. Pasajul din Matei NU este nicidecum intentionat să fie

o formulă baptismală trinitariană, iar experții în limbi biblice și teologie admit că textul din 1 Ioan 5,7 NU există în manuscrisele timpurii

datate între 100-300 d.Hr., textul fiind fraudulos introdus în Biblie abia în sec. XVI sub presiune catolică.

# Nicăieri în Noul Testament nu găsim că vreun apostol al Domnului ar fi botezat în numele Tatălui sau în numele Duhului Sfânt,

ci doar în numele lui Iisus. Cartea  Faptele Apostolilor scrisă de doctorul Luca este canonică

și susține afirmația anterioară.

# Niciun om cu judecată duhovnicească nu poate pune la îndoială existența Spiritului Sfânt al lui Dumnezeu,

după cum nu ar putea pune la îndoială existența lui Dumnezeu Însuși.

Coincid: spiritul este Dumnezeu, Dumnezeu este spiritul.

#  Duhul Sfânt există tot așa cum Dumnezeu există. 

Duhul Sfânt este  Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. 

Duhul Sfânt este manifestarea de Sine a Unicului Dumnezeu.

Spiritul Sfânt nu este ipostaza lui Dumnezeu, ci Dumnezeu Însuși.

Dinainte de facerea lumii "Duhul lui Dumnezeu (Dumnezeu Însuși!) se mișca pe deasupra apelor." Facerea 1,2

Căci "Dumnezeu este duh și cine I se închină trebuie să I se închine în duh și adevăr." Ev. după Ioan 4,24.

# Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu se manifestă în orice om care a fost făcut părtaș de natură divină, prin locuirea nemijlocită a lui Iisus în om.

De fapt scopul lui Dumnezeu  a fost exact acesta: să locuiască în om, el fiind acel templu în care El își dorea să își găsească locaș.

Templul de tip "clădire" nu era DECÂT o ilustrare pedagogică a acestui plan divin spectaculos.

# Dacă Duhul Sfânt al Tatălui ar fi a III-a entitate distinctă de Tatăl, ar însemna că Duhul Sfânt al lui Hristos ar deveni o

a IV-a entitate distinctă, ceea ce ar duce la un politeism grosolan. Nu întâmplător, apostolul Pavel scria corintenilor

 în prima lui epistolă la capitolul 8 versetul 5 și 6:

 "Chiar dacă  sunt așa-numiți "dumnezei"  fie în cer, fie pe pământ, ca și când ar fi mai mulți "dumnezei" și mulți  "domni",

             TOTUȘI pentru NOI este UN SINGUR DUMNEZEU: Tatăl de la care  vin toate și   pentru care  suntem și noi  (unic originator și scop al existenței) și  UN SINGUR DOMN: Iisus Hristos,  prin care  sunt toate și  prin El  și noi" (unic mijlocitor, creator, mediator).

# La Întrupare, divinitatea FIULUI a fost  "dezbrăcată". De acum înainte trebuia să se facă părtaș la divinitatea Tatălui Însuși.

De aici înainte OMUL Iisus avea să între în condiția omului, renunțând la TOT CE era și avusese înainte!

 De acum avea să se subordoneze Tatălui nu ca un fiu născut, ci ca unul înnomenit de El.

 Să se facă părtaș de natura divină a Tatălui dintr-o natură diferită, omenească

Să se limiteze pe termen nedeterminat. Să fie limitat spațial,

să nu mai știe tot, să poată fi ispitit, să îi poată fi foame, sete, teamă, să poată fi obosit, urmărit, trădat și omorât.

Dacă Și-ar fi păstrat natură divină, niciuna din aceste stări

nu ar fi fost posibilă.

# Nivelul identificării omului-Iisus cu Tatăl Său îl fac să afirme:

"Tatăl care locuiește în Mine, El face aceste lucrări."

 Evanghelia după Ioan 14,10

"Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, EU SUNT"

Evanghelia după Ioan 8,58

"Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl."

Evanghelia după Ioan 14,9

Iar când a murit, a fost ca și cum "Dumnezeu murea în Hristos împăcând lumea cu Sine"

2 Corinteni 5,19