Cand eram adolescent, eram învățat că Vechiul Testament este testamentul Tatălui, Noul al Fiului, iar testamentul de după înălțarea lui Iisus este al Duhului Sfânt. Că așa se puteau înțelege pasajele dificile din VT unde zeul părea extrem de sever și aproape la fel de capricios ca zeii Olimpului și iată de ce în NT nu mai aveam astfel de probleme: în sfârșit Iisus - 80% divin și 20% uman (mai târziu procentul s-a schimbat: 100% divin și 100% om) era în sfârșit bun și gata să slujească nevoile oamenilor. Ca să nu mai vorbim de dispensațiunea Duhului Sfânt în care oamenii își pot permite să facă aproape orice, dar cu măsură, pentru a nu întrista Duhul.

Deși intuiam că nu este corectă imaginea acestui Tată hipersensibil și exigent, Fiu de treabă și Duh Sfânt în banca lui (care te tolerează cel mai mult dintre toți, dar până la un punct când ai umplut limita îndelungii Lui răbdări și primești cartonașul roșu al păcatului împotriva Duhului Sfânt când nici nu te aștepți), am conservat-o cu unele ajustări în cursul anilor fără să mă detașez pe fond și cu totul de această matriță greșită. N-avem una mai bună, eram extrem de ocupat cu proiectele vieții și n-aveam timp să sap după una mai bună. Iar frustrările n-au întârziat să apară.

Ce am descoperit după 30 de ani

Adevărul aveam să-l descopăr abia peste 30 de ani, după decade de frustrări generate de nesuprapunerea corectă a layer-elor. Slavă Tatălui ceresc, care mi L-a descoperit pe bucăți și care m-a ajutat să-L descopăr și să-L scot din molozul erorilor care îl acopereau. Pentru că - Dostoievski avea dreptate aici, Adevărul nu era o dogmă, ci o Persoană. Învățătura e altceva. Trebuia să mă întâlnesc mai întâi cu Adevărul, ca să-i înțeleg corect Învățătura. Nu invers.  Căci ea este o revelație, o iluminare nemijlocită care ordonează mintea, viața și învățăturile omului doritor de Adevăr.. în această ordine.

Aveam așadar să descopăr că nu poți să înțelegi cine este Tată DECÂT DUPĂ ce înțelegi cine este Fiul. Căci doar Fiul este „calea, adevărul și viața”, doar Fiul este singurul autorizat să-L descopere pe Tatăl.

A fost nevoie apoi să înțeleg diversiunea pseudo-creștinismului de pe timpul lui Constantin cel Mare, a Conciliului de la Niceea și Constantinopol. Să înțeleg că apostoleasca credință fusese coruptă prin învățăturile filozofice și păgâne strecurate prin dogmatica creștină în învățătură și praxis, că așa-zisul „creștinism” devenit peste noapte „religie de stat” NU avea cum să fie  „credința apostolică” a catacombelor și a prigonirilor demonice din timpul lui Nero iar mai apoi „trimisă în pustie” (vezi Apocalipsa), ci era de fapt diversiunea păgână în formă pseudo-creștină. Avionul plecase corect de la Cincizecime, dar fusese deturnat de diavol în mai puțin de 300 de ani de la moartea ultimului apostol Ioan.

A fost nevoie să-mi repar uneltele de lucru (traduceri biblice eronate, ori modificate). A trebuit să mă întorc la Textus Receptus și la copiile scripturilor dinainte de anul 300 d.Hr., deoarece cele de după acestă dată fuseseră considerabil distorsionate de cei care dețineau puterea civilă, nimeni alta decât biserica apostaziată.

A fost nevoie să mă întâlnesc personal cu Adevărul - YAHVE din prezent (3).. care îmi promitea că „nu mă va lăsa orfan, că va veni la mine” și că va fi cu mine „în toate zile până la sfârșitul veacului”, ca să-L pot înțelege corect pe YAHVE din Nazaret (2)- Emanuel, Dumnezeul cu noi, Cuvântul făcut trup și care a locuit printre noi plin de har și de adevăr, preocupat până la obsedate să ni-L descopere pe Tatăl. Pentru ca în mai apoi să înțeleg că TOT EL era YAHVE din Vechiul Testament (1).

Nici nu s-ar fi putut altfel. Căci dacă TATĂL-ĒL este dincolo de orice posibilitate de înțelegere omenească, putând fi înțeles numai prin revelația care vine prin Fiul Său prin care a Creat cerurile și pământului (lăudat fie numele Lui în veci!). Asta l-a făcut pe apostolul Pavel să exclame: „O, adâncul înțelepciunii și cunoștinței lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui! Și cât de neînțelese sunt căile Lui! Căci „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfătuitorul Lui? Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?” (Romani 11:33-35). În acest caz doar FIUL/YAHVE putea fi „stâlpul de foc din noapte” și „norul protector de zi”; doar FIUL putea fi acela care s-a întâlnit cu Avraam lângă stejarii lui Mamre, doar FIUL/YHWH ar fi putut să se fi întâlnit cu Moise „în rugul aprins”. Doar FIUL/YAHVE putea fi Cel asociat cu lovirea de două ori a stâncii de către Moise; doar FIUL/YHWH putea fi „înțelepciunea” cea întâi realizată în veșnicii de Tatăl-ĒL (Proverbe 8:22). Doar FIUL putea purta Numele YAHVE „din generație în generație”, pentru că „ĒL” nu este nume, ci o categoria din vârful „celor sfinte” dincolo de înțelegerea umană.

Am înțeles că nu întâmplător primul capitol al Genezei relata că „la început era Elohim” (plural), pentru că relata despre Tatăl și Fiul. Tatăl care alege suveran să dea Creația Fiului (de fapt Tatăl îi dă totul Fiului: domeniul Său, judecata, învierea, viața, Împărăția.). Oriunde în Sfânta Scriptură, TATĂL este SURSA de la care vin toate, iar FIUL este mijlocitorul, interfața.. Cel prin care  se realizează toate intențiile, planurile și lucrările TATĂLUI (1 Corinteni 8:6). Mai mult, 1 Corinteni 8:4-6 învață că nu este decât un singur Dumnezeu și un singur Domn, un singur Tată și un singur Fiu. Punct. Că Duhul Tatălui Dumnezeu este cel care e împărtășit de Fiul și de orice om venit în lume. Orice altă învățătură scornită de biserica apostaziată, inclusiv doctrina trinitariană, deraiază lamentabil de la acest adevăr afirmat atât de simplu încât și un copil l-ar putea înțelege. TATĂL a fost, este și va rămâne preocuparea centrală a Fiului, rostul Planului de Mântuire, supra-ordonarea tuturor motivelor tuturor evenimentelor petrecute în lumea aceasta. De la TATĂL vin toate și la ĒL se întorc toate. ĒL este Sursa și Destinația. „Căci din ĒL, prin ĒL și pentru ĒL sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.” (Romani 11:36)

Iar FIUL/YAHVE a fost, este și rămâne Mijlocul/Mijlocitorul ales să comunice dinspre TATĂL oamenilor din toate timpurile. FIUL/YAHVE a fost (și aici folosesc un cuvânt limitat, dar cel mai bun pe care îl pot folosi) „născut din TATĂL” o dată în veșnicii (dincolo de capacitatea omului de a înțelege când în veșnicii) și încă o dată în Betleemul Efrata. FIUL/YAHVE este semnul paternității TATĂLUI. Doar venirea în lume a FIUL/YAHVE, potrivit cu planului-convenție făcut cu TATĂL și doar viața și moartea FIUL/YAHVE putea demonstra funcționalitatea „părtășiei de nautură divină” și rezolvarea „problemei păcatului” din Univers. Doar prin sângele FIULUI/YAHVE ÎNOMENIT puteam fi curățiți. Iată de ce Satana L-a atacat cu atâta ură, pentru că știa că dacă câștigă împotriva LUI, câștigă meciul pierdut în cer. Dar FIULUI/YAHVE ÎNOMENIT a suferit foamea, setea, prigoana.. pironind pe cruce păcatul lui Lucifer și a întregii omeniri. Și cu ultima suflare a strigat: „ĒL-i,  ĒL-i, lama sabactani?” adică „ĒL-ul Meu, ĒL-ul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”.. FIULUI/YAHVE ÎNOMENIT a murit nu din cauza durerii cuielor crucii, ci datorită despărțirii de ĒL/TATĂL Lui. Pentru că în fond și la ´baza-fundamentului-temelie, PĂCATUL este deconectare și independență de TATĂ. Restul sunt doar.. „faptele păcatului” arătate și condamnate de Lege. Slavă TATĂLUI, că FIUL Său - și Fratele nostru mai mare - ne-a reconectat la TATĂL prin har, prin credință și prin Duhul Său. Slăvit fie în veci - de toți oamenii, îngerii și heruvimii - NUMELE LUI CEL SFÂNT!

Apostolul Pavel sintetizează magistral când afirmă că Tatăl a trimis ca jertfă pentru păcat  pe Însuși Fiul Său într-o trup asemănător omului păcătos, ca să condamne păcatul în firea păcătoasă. (Romani 8:3). „Fiul dragostei Tatălui.. este chipul Dumnezeului Celui Nevăzut, Cel întâi-născut peste toată creația.” (Coloseni 1:13.15). Fiul Însuși era Cel care acoperise tot spectrul timpului, de la începuturi în ceruri, trecut prin omenire și ridicat în slavă: „Cel care S-a arătat în trup, care a fost îndreptățit în Duh, care a fost văzut de îngeri, care a fost vestit printre neamuri, care a fost crezut în lume, care a fost înălțat în slavă.” (1 Timotei 3:16)

Și uite cum, povestind despre experiența parcursului înțelegerii mele.. am răspuns într-o bună măsură la cele două întrebări din titlu.